NU

NU mai sunt în stare să respir cum trebuie, mă înec cu aer.

NU mănânc, epiglota refuză să se deschidă când încerc să-mi introduc hrană în gură, după ce am stat şi-am vânat-o printre ciorba şi ouăle din frigider.

NU îmi stă părul bine niciodată. Pot să-i fac şi mătănii, să-l chem pe Papa... El tot cum vrea face.

NU râd cu poftă. Sau cred că mai corect ar fi: NU râd. Mind if you make me laugh, please?

NU am un bec care arde cum trebuie. O să-mi stric ochii. Şi vreau asta, dar nu vreau acum.

NU şterge nimeni praful. Glumesc, e şters de mult.

NU mi-a rămas plomba. N-o să comentez.

NU mai fac faţă. N-o să comentez.

NU îmi place soare cu dinţi. De ce nu poate doar să-mi zâmbească. De ce trebuie să-şi arate dinţii? De ce nu scoate şi limba, dacă tot face moacă dubioasă?

NU vreau decât să merg la un concert. Robin and the Backstabbers, de preferabil.

NU mai vreau să scriu aici.

Pa.

Higher Perspective: 10 Easy Things That Will Make You Happier, Backed ...

Higher Perspective: 10 Easy Things That Will Make You Happier, Backed ...: Happiness is so interesting, because we all have different ideas about what it is and how to get it. So naturally we are obsessed with it. ...

nu-mi doresc decât să-i aud venind spre mine

   Este aaaaabsolut fascinant! Este fascinant cum inima-mi tresare din ce în ce mai tare pe măsură ce timpanele-mi sunt atacate de frecvenţa vocii tale. Uimitor, uimitor!

   Este aaaaabsolut fascinant! Este fascinant cum ochii mei te caută peste tot, cum fiecare imagine e transpusă pe creier şi zburdă de la un lob la altul, jucându-se neîncetat cu neuronii. Uimitor, uimitor.

   Este aaaaabsolut fascinant! Este fascinant cum mirosul tău acoperă o gamă foarte largă de parfumuri. Miroşi a primăvară; părul - tot, tot, tot a flori de mai, mâinile - catifelate şi micuţe ca un ghiocel, respiraţia - un munte după primul dezgheţ. Uimitor, uimitor...

   Aseară mi-a fost mai dor ca oricând de tine. Era un timp, când dorul se-nteţea şi nu mai putea fi ţinut în frâu, în care puteam cu uşurinţă să-l potolesc doar cu o doză de tine. Aseară, în acea tăcere absolut sepulcrală, îţi simţeam paşii cum vibrau pe pământ. Iar mie nu-mi păsa decât de asta. Inima mea vibra cu aceiaşi intensitate precum paşii tăi.

Nu-mi doresc decât să-i aud venind din nou spre mine.

alte dependenţe

   E perfect normal.

• familia - nu o să comentez. E pe primul loc şi punct.
• teatrul - ahahah, haosul acela organizat până la cele mai mici detalii... Teatrul. Teatrul. Îmi repet ca o nebună acest cuvânt şi de fiecare dată am o satisfacţie aproape morbidă. Teatrul. Între teatru şi comorile lumii aş alege teatrul.
• literatura  
• Moldova 

after midnight revelation

   O fi prea târziu pentru o nouă postare a.k.a. o mică confesiune? Nicidecum!
   Mm... Mi-e tare teamă. Mi-e teamă să spun că mi-a fost dor să scriu, căci ştiu că mă voi reapuca de scris serios, atât pe blog, cât şi, nu ştiu, pe orice. Ce este rău în asta? Ahh, refuz să mă gândesc că o voi ţine, din nou, vreo şepte zile la rând încontinuu, apoi iară o pauză de n luni. Nu, nu, nu, nu, nu.
   Gata, Sandra, la somn. Mâine zi plină.

"am trăit c-un gând, urmărit de-un gând, logodit c-un gând, frământat de-un gând, am trăit c-un gând, sufocat de-un gând, am murit c-un gând..."

   Nu mai am scuze, nu? Hahah, evident că nu, proasto! Ce tâmpit se apucă de un blog, zice că "Cine? Eu?! Pfff, daaaa, normal, mă ţin de blog-ul ăsta, pe cuvânt de cercetaş!", scrie câtva timp (şi atunci în doru' lelii şi foarte stupid, anapoda şi cretin - da, my self-esteem is really high), apoi BAM!, nada... Oh well, era previzibilă treabă... BUT at least I'm back! Şi nu voi mai pleca aşa de uşor, dragi sandripans (?)! Adică sper. Trebuie. Emm... da. Brânză.

   Măcar am venit acasă. Am ajuns acasă... Am descoperit cât de minunat este acasă, deşi eram conştientă de ceva timp, de mult chiar, că, pentru mine, acolo este Edenul. Aş putea şi chiar aş dori să mor acolo, înveşmântată de iarba verde, spălată de ploaia răcoroasă, parfumată de florile din grădină, decorată cu pământul negru. Acasă. Sună atât de familiar pentru mine, atât de străin pentru alţii. Nu a păşit picior străin acolo şi sper că nu o va face curând. E locul meu şi vreau să rămână aşa. Nu, casa mea nu este unde locuiesc în momentul de faţă, nu este locul unde pun capul seara, nu este strada scrisă în buletin. Acasă este unde mi-este inima, unde-ades' îmi zboară gândul, unde scene romantice şi vise se iau de mână şi dansează prin creierul meu, unde retrăiesc amintiri plăcute şi neplăcute... Acasă se află la interferenţa meridianului 26° 55' estică cu paralela de 46° 35' latitudine nordică. Acasă eşti întâmpinat de o mireasmă înăbuşitoare, dar plăcută, zic eu, de trandafiri, de cum intri pe poartă, numărul 667, eşti acoperit de viţa de vie şi doar părticele din razele de soare ajung pe faţa ta, răcoarea te linişteşte, aerul curat te purifică, totul este comod, la îndemână, sublim, eşti veşnic urmărit de privirile curioase ale pisicilor, plasele subţiri ale păianjenilor sunt mai mult un decor rustic, decât un impediment, câinele latră neîncetat, frenetic umblă creaturi de toate mărimile şi formele, de toate culorile şi rasele, ţanţoşe, păpuşoiul te, haha, prinde într-o-mbrăţişare tare dureroasă de cum intri în grădină, seara te bucuri de cerul larg cu stelele lui, acompaniat de greierii tare gălăgioşi, televizorul şi telefonul sunt invenţii străine, nu sunt folosite aproape niciodată. Acasă vreau în eter să strig.

   Am încercat să reprim un gând de câteva luni încoace. Voiam cu vehemenţă să uit şi, cumva, am reuşit mereu să duc la îndeplinire ce mi-am propus. Făceam orice pentru a reuşi acel lucru, îmi ieşise perfect, dar aveam, însă, senzaţia că, totuşi, şi tu încercai asta, de aceea ne-a ieşit perfect amândurora. Vorbe. Nu ar fi dus nicăieri asta, nu a dus nicăieri asta, iar noi, pe lângă că o ştim prea bine, a putut fi şi foarte bine observabilă; am revenit la acel gând, la acea pasiune, aş putea spune, şi nu ne e deloc rău. Poate doar un pic..., dar tot mai bine decât să ne prefacem că nu existăm. Ce zici?
   Mă gândesc adesea, încerc chiar să vizualizez, cum este casa ta. Eu spun că-ţi seamănă. O fi la fel de înaltă, cu aceiaşi alură puternică, stabilă? O fi având pereţii coloraţi cu un maro aproape la fel de frumos precum ochii tăi? O fi mirosind a parfum bărbătesc cu ambalaj negru precum pieptul tău atunci când te-am luat în braţe? O fi scoţând poarta aceiaşi vibraţie ce dă dependenţă precum vocea ta? O fi plină cu lucruri minunate şi nemaiîntalnite precum mintea ta? Are oare aceleaşi încăperi mari, complexe, călduroase precum inima ta? Ascunde cumva, în locuri în care nimeni nu s-ar fi obosit să încerce să verifice, cotloane deşi sălbatice, primitoare, precum sufletul tău?
   Eu cred că ai o grădină. Ştiu, de fapt, că ai o grădină. Şi ai şi flori urzicătoare în grădina aia. Şi acasă la tine e frig. Şi nu te deranjează să stai în frig şi să fii urzicat doar pentru a vorbi cu mine. Eu cred că ţie îţi place cerul cu stele şi cum luna-mi luminează chipul. Nu, nu îţi place asta. Eu ştiu că ţie îţi place răsăritul şi apusul cu mine în braţe şi sărutul de după îmbrăţişare. Sau înainte. Sau în timpul îmbrăţişării. Oricum o fi, e bine.

   Realizez că am suferit un pic mai mult decât ar fi trebuit pentru nişte ochi înlocuibili, vorba unei prietene, a căror culoare nu o voi numi. Realizez multe, de fapt; realizez că am plâns olecuţă mai mult decât ar fi trebuit, realizez că am avut actions & reactions nedemne de povestit, realizez că nu am avut dreptate în totalitate. 
   Aş dori să te rog ceva: nu te cocoşa doar pentru că cealaltă persoană este mai scundă, eu voi continua să îmi leg baloane cu heliu de mâini; nu îţi pierde stilul (teribil) de sălbatic de a exista, eu mă voi bucura de toată iubirea ce mi-o pot da; continuă să iubeşti cu aceiaşi nepregetare şi, totodată, stângăcie cu care m-ai uimit, fascinat, înlănţuit, eu voi continua să iubesc moldoveneşte, platonic, cu patimă şi foc, ca de fiecare dată. Observi diferenţa, dragă?
   E greu de spus că îmi este dor (de tine, de Wamintiri, de noi - ce nu eram), întrucât nu îmi este. Mi-a fost, dar acum nu îmi este.
   Pace.
           Sandra

deci vom fugi şi toate visele ni se vor îndeplini?

deci  vom fugi şi toate visele ni se vor îndeplini?

am încercat o ecuaţie

necunoscuta erai tu

nerezolvată neînţeleasă

întâi am încercat să-ţi calc hainele

după o oră mi-am dat seama că nu era

            în priză fierul de călcat

Bun. Deci am găsit porcăria asta când am făcut astăzi curat. Charming, isn't it?

Nimic... în comparație cu tine

Mă simt poetică astăzi. Probabil e de vină clima asta egee din Grecia. Sau o fi din cauza mării, care mă cheamă de dimineața devreme & seara urlă atât de tare, că nu pot dormi. Sau o fi din cauza lunii pline, care nu face altceva decât să îmi stoarcă mie creierii & să-mi frece dispoziția.
Oricare ar fi motivul, sunt nebună. Stau despletită toată ziua, nearanjată & sălbatică. Privesc, analizez, fug. Închid ochii când îmi las capul pe spate, las soarele să-și facă de cap cu trupul meu - sunt toată a lui - & stau desculță, cu un inel purtat zilnic pe degetul mijlociu de la mâna stângă, un lanț din ațe cu un medalion cu semnul păcii & o brățară de picior & caut scoici, pietre colorate frumoase din Marea Egee pentru el, & materiale pentru dreamcatcher.
God, help me. I'm mad.

respiră
trecutul te are la degetul mic, iar tu
nu faci altceva decât să iei moartea de mână &
să dansezi cu ea ca & cum
ți-e egal

"În iubire ne deşteptăm totdeauna prea târziu." M.E.

m-acopăr cu lacrimile tale
sărate & calde

★
 
reîncep să sângerez la cea mai mică zgândăreală, uit complet de rana ce mi-ai provocat-o. mă opresc, zâmbesc, mă scarpin din nou. cearceaful alb e pătat ici colo de pete roşii, întocmai ca patul în noaptea dragostei.

/welcome to the afterlife

Şi... a plecat. A plecat cum pleacă toooţi şi toate. Pur şi simplu. Şi nu şi-a luat doar umbra din împrejurimi, băgăjelul şi ursuleţul de pluş, ci a luat şi vara din inima mea. Probabil pentru a avea un drum însorit şi căldură. Pe când eu... un drum înnorat şi ploios. Acum aş fi încheiat cu un "Poate e mai bine aşa.", dar de ce să mint?

   Îl simt. Ploaia e mai rece fără el, vântul e mai puternic. Îl simt când becurile de afară pâlpâie. Îl simt când mama îşi aprinde o ţigară, iar eu încep să inhalez fumul de teamă să nu-l pierd, să nu îl mai simt. Îl simt când trec pe acolo şi miros pancarda. Patetic... Îl simt că mă îmbrăţişează când îmi iau pulovărul pe mine, ăla vechi şi zdrenţuros, scos din dulap la repezeală când fugeam ca o bezmetică afară pentru a avea semnal (toate astea ca să-i aud vocea). Îl simt când îmi ţâşneşte sângele din buză din cauză că am muşcat prea tare. Gustul sângelui nu e niciodată săţios. Privirea lui în schimb...

* 

   Mi-nu-nat. Trebuie să-mi plătesc o groază de despăgubiri... Îmi datorez multă iubire, pace, fericire. Mi-e dor să spun că mă iubesc, să spun că sunt cea mai importantă persoană din viaţa mea şi chiar să simt asta. Ei bine, mi-e dor, mai pe scurt, să-mi fie dor de mine. Detaliile nu interesează, până la urmă, pe nimeni...

**

   În momentul ăsta nu-mi doresc decât să am cincizeci de pisici, o cana cu ceai sau ciocolată caldă, muzică veche (care este, de altfel, cea mai bună) şi o prietenă. Toate astea înghesuite într-o casă veche în Irlanda, departe de oamenii. Par a fi un ipochimen antisocial? Bun. 

***

hashtag nu eşti în siguranţă cu mine

atelier///

mă bucur să păşesc alături de tine 

deasupra lumii

(S.A.)

"You have my permission not to love me;
I am a cathedral of deadbolts
and I’d rather burn myself down
than change the locks."


să ştii că mi-ai tăiat elanul
l-am crescut de când mă ştiu
bietul animal
a trăit în întuneric atâta timp
                          în mine
şi acum tu îl omori

pieptul meu e grădina ta
un sol fertil & demn de îngrijit
plantează seminţe în inima mea
aşteaptă să crească frumoase & mortale flori
cu timpul vei înţelege




nu crezi c-a venit momentul, mi-a spus,
momentul în care tu trebuie să mă săruţi?


cauţi ceva?
îţi caut buzele
mă târăsc până la ele
sper să ajung cândva acolo




"ochii tăi sunt ceva în genul florilor în cer" (R.L.)

seara
eşti sigură că poţi să rezişti?
te-mpiedici te ridici te-mpiedici
opreşte-te din văicăreală
adună-te & mergi mai departe

promit că va fi
bine

îmi caut privirea în oglindă
măcar de m-aş recunoaşte
albastru patetic de vinil

perdeaua ce-ţi acoperă ochiul n-a fost nicicând mai
densă

când vântul îmi jupoaie faţa
simt că am pentru ce să trăiesc

o gură de aer
şi n-o să-ţi mai cer nimic

nu sunt altceva decât o păpuşă
iar tu 
păpuşarul

dar lumea nu are nevoie de un conducător
lumea trebuie să se conducă singură

sari, te voi prinde

   Meh. Se poate şi mai bine.

flowers

love

El.

El...

este înalt.

miroase întotdeauna a săpun.

are buzele de culoarea trandafirilor.

zâmbeşte când mă vede.

mă îmbrăţişează mai strâns decât e posibil.

mă tachinează uneori.

mă sărută pe frunte.

mă gâdilă.

El mă lasă baltă.

Ah! Mă doare...

   Nu contează ce a fost atunci. Important pentru mine e că am putut să revin aici.

a se citi cu voce tare:
iubirea nu e pentru toată lumea.
o privire aruncată pe ascuns,
un minut jumătate de agonie, trei minute douăzeci de fericire.


sing me a warm song, sing me my favourite lullaby
obişnuiai să-l auzi în fiecare seară

culoarea ochilor tăi
aproape nepământeni
cerul deasupra noastră
credeam că pot atinge norii cu mâna

posedată de trecut

personaje cu mai multe faţete

mă arăt în faţa ta
mai goală şi mai rece

probabil e mai bine fără tine
sunt demnă de spânzurat
tu nu îndrăzni să mori

a se feri de umezeală
nu e nevoie de lacrimi

deziluzie sentimentală

nu crezi c-a venit momentul, mi-a spus,
momentul în care tu trebuie să mă săruţi?

sinuciderea e o opţiune


   Okay. Deci o parte sunt dintr-un poem prin sms, altele adăugate acum... A ieşit asta.

   Sper că te simţi, fiinţo (deşi n-o sa vezi poemul niciodată), căci e doar pentru tine
                                                                                                                       pentru tine.