Pourquoi?

   Un poem mi-a produs, stârnit o impresie foarte puternică, care a ajuns să mă intereseze în cel mai înalt grad. Pe scurt: am citit un poem senzaţional (de fapt, recitit), Dar aceasta este, totuşi, umila mea părere.  

   Vă invit să vă formaţi singuri o părere. Poezia o găsiţi cam peste tot pe internet. Deci nu este şi nu va fi nimeni privat de o asemenea beţie lirică. 
   Fără alte reţineri...

Eternitate  

Paşii ne cunosc abisul  

Trupul ne plimbă cerul   

Furtuna pierde bucăţi de carne 

Tot mai vagă tot mai slabă 

Este un început albastru

În acest peisaj terestru 

Şi altul răzbunător 

Ca un deget tăiat 

Vezi doar ce femeia se rostogoleşte 

Ca un fus 

Şi copiază delta ei. 

Pe delta apelor.

   Poem de Max Blecher.

Căci nu vreau să se mai repete

   Repaus. 
   Voiciunea, entuziastmul meu dispăruse. Eram mai mult decât hotărâtă să încetez, din nou, să scriu. Cât de nasol este să te simţi bulversat, să nu ştii nici cauza, apoi te stresezi să afli, deşi eşti total conştient că nu o vei afla... vreodată. Irelevant.

   Acum îmi voi permite să delectez lumea (sau doar pe mine) cu un poem minunat de Max Blecher. 

PE ŢĂRM

Iată ce vei vedea la mare
Vapoarele ca nişte capete de înecaţi cu ţigara încă în gură
Visând, fumând plutesc spre Istambul
Pe ţărm oamenii ca nişte sinucigaşi scăpaţi de la moarte
Visând, fumând, se plimbă pe-nserat.