Pagini

23 decembrie 2012

ceva după mult timp

she drove herself to madness | the children are insane | help me to learn my lines
calitate cantitate
elemente
!
mă scald în creierul tău spălat cu acid boric 
aruncă pe mine o substanţă ignifugă # încep să iau foc
metil metil metil metil
o culoare două culori 
dacă dă cu virgulă
   apoi inima se opreşte 
                                  atunci e atunci
în siguranţă
   efemer

şi dacă n-ar fi...

@
F95.2
probabil incurabil lamentabil


cred că e uşor pentru tine 

nu faci nimic altceva decât să-ţi iei haina şi
să pleci

     
   Ei bine, am ajuns la concluzia că nu pot să mai lucrez la acest poem. Nu îi pot găsi un sfârşit... Am decis să îl las aşa, în stadiul ăsta lamentabil. Şi aşa nu-i bun de nimic. :)




9 decembrie 2012

.

   Da, dom'le, a dat iarna şi pe la noi. Zăpadă de cel puţin 20 cm, ger/frig, ghete, paltoane, fulare, mănuşi, vin fiert, migdale, castane, ciocolată caldă. Şi tot tacâmul! Faină-i iarna! :) Dragosteeee! Ce-ar fi iarna, Crăciunul fără dragoste? E pur şi simplu imposibil să nu te simţi... bun în această perioadă.
   Ador iarna. Cred că este singurul anotimp în care nu mă simt tristă, ci fericită în adevăratul sens al cuvântului. Şi îmi propun să fac muuulte lucruri în această vacanţă, lucruri care mă vor face şi mai fericită! Adică sper.


20 noiembrie 2012

Oh, come on! Dă skip odată...

   Şi poate va fi mai bine...

   Mi-e frig. Nu, nu din cauza vremii, chiar dacă afară e... groaznic. Mi-e frig în interior, inima mă doare şi... ăla e un fir alb? 
   
   Citit-am... chiar acum câteva minute o maximă (foarte drăguţă de altfel; m-a pus serios pe gânduri) de George Bernard Shaw. Dar înainte să scriu maxima aş dori să vă întreb ceva. Mă gândesc că timpul de gândire alocat (5 minute) este de ajuns, dar puteţi să vă luaţi câââât timp doriţi :). Întrebarea mea sună aşa: Tu... ce poţi/ce ai face pentru cineva?

   Şi acum le pièce de résistance: "Asta-i tot ce pot face tinerii pentru bătrâni: să-i şocheze şi să-i ţină la zi cu realitatea."

   Ei bine, eu sunt de părere că întrebarea mea n-a fost pusă chiar aşa la întâmplare. A fost, ca să spun aşa, liniştea dinainte de furtună. 
   Ce ai face pentru cineva? Ai fi în stare să te sacrifici? Pentru oricine? Caaaam la asta mă gândesc acum; la aceste frumoase întrebări (mdeah), întrebări care la prima vedere par nelalocul lor, întrebări impertinente (zic şi eu), întrebări care mă duc cu gândul la domnul Nemeş (la orele de psiho ale acestuia primim teste de personalitate, teste care nu fac altceva decât să te descrie până în străfundul sufletului; dacă ai nenorocul să pici testul vei fi respins, vei ajunge singur, iar acest fapt va duce la o depresie groaznică, nu vei avea o slujbă, nu vei avea ce să mănânci, o să slăbeşti - piele şi os vei fi şi vei muri într-un sfârşit - fără familie, prieteni, colegi). 
   Nu ştiu de ce am tendinţa să exagerez. Nu, dudes, staţi liniştiţi. Am glumit. Şi am cam bătut câmpii.

   După cum spuneam, sau mai exact după cum citatul spunea, noi, tinerii, nu prea oferim... nimic bun... nimănui. Bătăi de cap şi nervi. Pubertate ciudată. Mi se pare că lucrul care-l oferim cel mai des e iubire, dar mereu cui nu trebuie. Tipic. Apoi când realizăm ce mişcare patetică am făcut, nu facem altceva decât să ne închidem în noi, întocmai ca melcul în cochilie când simte pericol. Pericolul la noi este de fapt ruşinea. Ne e ruşine de mişcarea aceea de care vorbeam (da, da, aia patetică). Păcat însă de fiinţele acelea aproape mitice, fiinţe care mereu se întâmplă să miroasă a naftalină şi ceai de muşeţel, fiinţe cu care trebuie să fii răbdător şi cărora trebuie să le cedezi locul tău în autobuz, fiinţe cu un păr dalb, păr care automat te duce cu gândul la sărbătorile de iarnă. A, da! Că tot veni vorba. Dar nu acum. Revin. Cu aceste fiinţe care merită, zic eu, totul, fiinţe care au suportat atâtea, care au avut adevărate greutăţi la viaţa lor, care n-au îndrăznit nici să viseze... , care nu pot nici măcar să spună ceva, deoarece "mă uit la serial, buni, lasă-mă" sau "du-te, nu vezi că vorbesc la telefon?" şi multe, ne comportăm urât şi nici măcar într-o o lume a lor nu-i lăsăm. Mda, cam plictisitor subiectul, da' e frapant. Nu ştiu. Poate revin altă dată pe tema asta. Am bătut câmpii în ultimul hal.
   Sărbătorile de iarna. Cică tre' să dea şi pe la noi. Cică. Nu prea dă nimic în Sibiu. A dat Târgu'. Ăla e singuru' lucru care ne mai duce cu gându' la ceva bun; linişte, zăpadă, vin fiert, vacanţă, naşterea Domnului, colinde, ciocolată caldă, săniuş, pulovere tricotate, bocanci, ski, brad, masa cu familia, patinoar, cărţi, relaxare. Daaaar avem doar Târgul. În curând (presupun, sper, tânjesc) vin fiert, cioco caldă şi pulovere tricotate. Dar zăpada nicăieri. Okay, nu vreau să fac pe tipa de la meteo acum... Pân' nu văd frumuşel încercuit în calendar 21 decembrie (nu de alta, da'-s curioasă cum mai merge treaba cu Apocalipsa) eu nu mă liniştesc. Vreau vacanţă! Tare mi-aş dori să am o telecomandă şi să dau skip la toată perioada asta... Să fie şi revista gata şi să-l văd pe Vlăduţ relaxat, să fie toate tezele date şi cu note mari (8, 9, 10), să ningă şi să vină vacanţă să mai apuc şi eu să citesc o carte cap-coadă ca tot omu'! Păi nu?

7 octombrie 2012

Ja.

   Ce lipseşte? Da! Un poem:). 


Strada Erorilor 
nimic nu s-a şters din baza de date
Tot ce s-a greşit
a rămas
Tot ce s-a spus, făcut fără voia cuiva
a rămas
nimic nu se uită
trec grupuri de îndrăgostiţi în dezordine
menajera n-apucă să cureţe
se află toţi într-o mişcare browniană
nimeni nu se opreşte

30 septembrie 2012

Colocviile & Festivalul Internaţional de Poezie al Revistei Transilvania

   De ce să mă las mai prejos? Why not writing about Colocviile & Festivalul Internaţional de Poezie al Revistei Transilvania?

   Deschiderea acestui eveniment frumos a avut loc vineri, 28 septembrie (ora 18:00 mai exact), în sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA (corpul A). Manifestările au continuat la Librăria Humanitas sâmbătă şi duminică.
   La Colocvii ne-au onorat din străinătate poeţi cu un renume european deja consolidat şi editoriGokçenur Ç. şi Zerrin Yilmaz (Turcia), Milan Dobricic şi Dejan Matic (Serbia), şi Ivan Hristov (Bulgaria). 

   Când a fost înfinţată revista? Revista Transilvania a fost înfiinţată in 1868 ca organ al Asociaţiei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA).
   Ce includ Colocviile Revistei Transilvania? Colocviile Revistei Transilvania includ evenimente literare variate, precum lecturi de poezie, lansări de carte, mese rotunde, cluburi de lectură, prezentări de reviste şi o ediţie a Institutului Blecher, prestigiosul club de lectură condus de Claudiu Komartin, premiat al Academiei Române. (sursă)

   Deşi nu am fost prezentă la toate şi deşi festivalul s-a sfârşit, aş dori, totuşi, să pun programul.





COLOCVIILE REVISTEI TRANSILVANIA, EDIŢIA A IX-A /
FESTIVAL INTERNAŢIONAL DE POEZIE, EDIŢIA I
28-30 septembrie 2012


Program



Vineri, 28 septembrie, 17.00, Biblioteca ASTRA, Corp A, Sala de festivităţi

Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitaţilor

Recital de muzică medievală şi renascentistă: Aeternum (Claudiu Conţiu – chitară)

Lecturi de poezie:
           
Ion Mureşan
Alexandru Muşina
V. Leac
Claudiu Komartin – lectură & lansare Cele mai frumoase poeme din 2011,Tracus Arte

Gökcenur C.
Dejan Matic
Ruxandra Cesereanu
Constantin Acosmei

Recital de muzică clasică: cvartetul Intermezzo (Raluca Sfiriac – vioară, Elena Borz – vioară, Terez Mihali – violă, Anca Buţurcă – violoncel)



Sâmbătă, 29 septembrie, 11.00, Librăria Humanitas

Lecturi de poezie:

Milan Dobricic
Ivan Hristov
Ionel Ciupureanu
Rita Chirian – lectură & lansare Asperger, Cartea Românească


Clubul de lectură Institutul Blecher, ediţia 62.
Moderator: Claudiu Komartin
Invitaţi:
Nicolae Coande
Teodora Coman – lectură & lansare Cârtiţa de mansardă, Max Blecher


Sâmbătă, 29 septembrie, 17.00, Librăria Humanitas

Lecturi de poezie:

Santha Attila
Michael Astner
Doina Ioanid
Dan Sociu – lectură & lansare Combinaţia, Casa de Pariuri Literare

Andrei Dosa
O. Nimigean
Emil Brumaru – lectură & lansare Cerşetorul de cafea. Opere, 3, Polirom

Închiderea Colocviilor


  

   Voilà!

23 septembrie 2012

Fren43210

   Deh! Dacă tot am zis că scriu...

                                                                                              Pentru Diana.

delir sistematic

patru
mă iei în braţe.
musculatura ţi se-atrofiază progresiv.
ajungem într-un punct în care
lupta pentru supravieţuire e mai vitală ca oricând.

trei
insuficienţă de tine.
alterarea inimii în fază avansată.
e permanent.

doi
stai o tură.
#de câte ori nu te-ai asigurat, scumpo?
adesea îţi spuneam să te uiţi în stânga 
(şi chiar şi-n dreapta),
ca nu cumva ambulanţa să te calce.
nu m-ai ascultat.#

unu
fii monstrul de sub patul meu.
trage cuvertura.
apucă-mi piciorul şi du-mă-n lumea ta.

zero
s-a terminat.


Poème de moi.

21 septembrie 2012

Just keep calm, Schatzi.

   Ei bine, a trecut şi săptămâna aceasta care pentru mine a fost pur şi simplu groaznică - un chin total. Mai mereu am fost stresată... 
   Nu am revenit cu un poem precum am spus... şi îmi pare rău... pentru mine. Sper că se iartă! Abia am putut respira în această săptămână (nu poţi ignora începerea şcolii; e prea evident că a început).
   Aaah! Cu sufletul la gură aşteptam ziua de luni, deoarece prima oră aveam desen. Dar nuuuu! De ce să nu se schimbe orarul?! Acum desen vom avea doar la sfârşitul săptămânii...
   Gata cu plânsul.


   Eram în pană de idei acum cinci minute, dar, mulţumită unui camarad, Vlad Pojoga, mi-am adus aminte că aş putea la fel de bine să postez un poem (unul de n ori mai bun decât orice mizerie pe care eu o creez) al unui poet care îl stimez, un om cu care am avut onoarea să mă întâlnesc, un om grozav: Claudiu Komartin.
   Mulţumesc, Vlad.


 "de ce mai avem nevoie de megafoane
când vocile noastre se aud atât de departe?" - Claudiu Komartin 
ne-am urcat pe ziduri
şi am încercat să controlăm totul 
am sărit în cele mai adânci lacuri
şi am încercat să le găsim fundul 
lungimi cantităţi densităţi maree 
am făcut hărţi pentru fiecare
obsesie de-a noastră
şi
am încercat să ne apropiem
într-un final
de perfecţiune 
am căutat o plajă pe o insulă
unde să găsim
ca pe-o comoară a piraţilor
toţi morţii pe care i-am vrea înapoi 
ne-am prins unul de celălalt
ca şi când atunci s-ar fi terminat totul.

17 septembrie 2012

Aaaand... it's gone

   Sunt trează de foarte mult timp, dar eu trăiesc o continuă înlănţuire de imagini, de fenomene psihice şi de idei care apar în conştiinţa omului doar în timpul somnului; trăiesc o pură iluzie! Zbor, mănânc fără să mă îngraş, trăiesc fără să respir, spun lucruri superbe fără să gândesc. Câteva exemple. 
   Cu părul despletit, nearanjat şi ciufulit din cauză pernei, cu cana de ciocolată caldă în mâna dreaptă, ciocolată preparată cu multă dragoste şi migală de mami, cu laptopul (din nou) în braţe şi cu gândul impertinent ce-şi permite să-mi zboare semeţ (parcă făcându-mi în ciudă) stau. Mă gândesc... ba la o persoană, ba la o carte dragă, ba la piesa pe care am văzut-o ieri, la teatru.

   Prima zi de şcoală a fost surprinzător de amuzantă şi destul de interesantă. Se pare că această vară şi-a pus amprenta pe unii dintre colegii mei destul de adânc (e de bine). Nu mă aşteptam la un început mai bun.

   Trec acum, pe cât de subit, pe atât de subtil, la un alt subiect.
   Procesare...

   Ei bine, nu am un subiect. Dacă ar fi să scriu despre ceva... Nu! Mai bine nu... Poate scriu un poem mai încolo.



   Totuşi, îmi permit să pun aici un poem grozav, un poem de Mircea Ivănescu:



Iubire nedesluşită 

să te îndrăgosteşti, atunci, în cele din urmă, de zăpadă, 
adică să ştii bine că e o iubire, în care se va sfârşi 
peste câteva săptămâni prezenţa ei, şi aproape un an 
după aceea are să trebuiască s-aştepţi, de-a lungul zilelor calde, 
sau prin nopţile reci, sau prin ceaţa, dar fără ca ea 
niciodată să-ţi apară înainte, sub paşi, pe mâini, sau 
pe faţă, în toate zilele acestea. (ca în adolescenţă, 
când citiseşi o dată că cea mai bună cale de a suporta 
indiferenţa ei este să ţi-o închipui plecată. doar că acuma 
nu ţi-o închipui absentă - ştii că nimic - ca-ntr-o moarte - 
nu ţi-o mai poate aduce acuma, aici, e ca o moarte). 
şi fără să te gândeşti la asta, ştiind 
că s-ar putea ca până la iarna viitoare tu să n-o mai iubeşti, 
zăpada - şi atunci? trebuie s-o iubeşti în zilele astea mărunte, 
umede, şi murdare, în care ceaţa - se spune asta - mănâncă zăpada, 
şi zăpada e ca o femeie bolnavă - şi tu o iubeşti - 
şi să ştii - fără să te mai gândeşti - c-are să se termine -

16 septembrie 2012

Un nou an. Un nou început.

   Frumos! Sunt mai mult decât mândră de mine. O, da. Ironia îmi revine treptat, treptat...
   Ei bine, am decis să mai dau şi eu pe blog (ştiu, 5 zile nu e chiaaaar atât de mult, but still).
   
   Mâine începem, oficial, şcoala. Not sure if happy... or sad.
   Anul trecut... Îmi aduc perfect aminte cum anul trecut doream cu ardoare să înceapă şcoală. Eram nerăbdătoare să-mi cunosc noii colegi, profesori şi... noua şcoală. God! Eram atât de timidă! Mă văd şi acum traversând, cu capul plecat, curtea şcolii. Norocul meu a fost că m-am întâlnit cu câţiva camarazi ce m-au ajutat să-mi mai piară sfiala, să îmi revin, să nu mai fiu aşa emoţionată. Da, eram emoţionată! Dar cine nu era? Era prima zi de şcoală, nu? Dar nu orice zi. Era prima zi de liceu.

   Bruştele perturbări fizice mă doborau. Simţeam cum o mie de cuţite îmi penetrau cu multă forţă stomacul şi inima. Extremităţile îmi erau reci de emoţie. Tremuram. Dar, cu toate acestea, eram fericită. Am început, în sfârşit, liceul. Adesea îmi auzeam verişoara "lăudând" anii de liceu, adesea îmi auzeam tatăl depânând amintiri cu foştii colegi şi prieteni amintiri din liceu, adesea vedeam filme cu liceeni... Mă întristau aceste lucruri... Dar nu şi atunci! Începeam liceul!
   
Acum, după un an şi câteva zile, stau aici, cu o cană de ciocolată caldă în mâna dreaptă, cu o carte bună în stânga mea, cu laptop-ul în braţe, contemplând. Liceul m-a schimbat, spun eu. Masa de oameni grozavi pe care i-am întâlnit acolo m-au schimbat. Cărţile bune pe care le-am citit şi recitit m-au schimbat. Am ajuns să iubesc persoane pe care nici în vise nu puteam să le iubesc. Era interzis. Am ajuns să ţin la ei. Am încercat (iar Dumnezeu mi-e martor) să mă împac bine cu toţi şi toate, să-i iubesc, să-i ajut u.a.*. Eu spun că am făcut o treabă bună.
   Un nou an. Un nou început.
   Acum... let the waves take you, mates.

  P.S.: Găluşte cu prune. Ce bine mă cunoaşte buni.



*u.a. - und andere

10 septembrie 2012

Postare fără titlu... aparent.

*exersez zâmbetul în oglindă
indefinit 
nebunia m-aşteaptă la uşă.
ochii-clepsidră se scurg
                          se scurg
                              se scurg.

memorie continuă, 

de necontrolat,
automată.
prizonieră-n propria minte.

timpul mi-e irelevant.

trece prea repede
sau prea încet?
de fiecare dată în opoziţie 
cu felul în care aş vrea eu să fie.



   Poème de moi.

5 septembrie 2012

Titlul postării

aprinde cuptorul; mi-ai furat lumina ochilor. terminat.
#tentaculele copacului ating broasca
*râie*
trăiesc în fantezie.
#apucă umbra
aici nu se clipeşte nu se mişcă nu se respiră
ai grijă să nu dai delete
trezeşte-te din morţi şi ia cina în familie
#copiază-mi memoria translucidă din borcanul bunicii cu murături albastre
adună lume/ disecţia a-nceput deja
recepţie.
bateria râncezeşte în data expirării#
#ni s-a prescris că laudanumul se ia de două ori pe zi |după fiecare masă|
iarba radioactivă dezvoltă nimic
programaţi suntem de la opţiuni
muncesc să văd, dar n-am bani de auz
#*carbonul e mai ieftin decât aerul*
repaus. 
nu bate
boala mea are o mie de feţe
astăzi aleg boala cu faţă de ghips
astăzi e trei cu topping de mai
astăzi nu rezultă
Page Not Found
terminat.




   Poème de moi.

4 septembrie 2012

I am, I am, I am.

Ch. 20, The Bell Jar (1963)



Mad Girl's Love Song


Durere vie

Roboţii nu repară oameni.

Doar rănile încă îmi rânjesc.

Spuneai că pot dormi pe braţul tău
ca un cadavru purtat de apă.

Înghesuie-ntr-un cotlon îndepărtat

al sufletului tău consubstanţial cu al meu
sfiala.
Din ochi îţi curge sânge otrăvit.

O, inimă schingiuită,

datorită ei ajung o entitate inferioară...
Transformă-mă, dragă, într-o fiinţă superioară.

Ia-mă la tine;

porunceşte-mi laconic: vino,
şi eu să vin.
Amăgeşte-mă cu struguri, 
ademeneşte-mă-n ascunzătoare,
şi eu să vin.

Întotdeauna e aşa.




   Poem scris de moi.

30 august 2012

Pourquoi?

   Un poem mi-a produs, stârnit o impresie foarte puternică, care a ajuns să mă intereseze în cel mai înalt grad. Pe scurt: am citit un poem senzaţional (de fapt, recitit), Dar aceasta este, totuşi, umila mea părere.  
   Vă invit să vă formaţi singuri o părere. Poezia o găsiţi cam peste tot pe internet. Deci nu este şi nu va fi nimeni privat de o asemenea beţie lirică. 
   Fără alte reţineri...


Eternitate  
Paşii ne cunosc abisul  
Trupul ne plimbă cerul   
Furtuna pierde bucăţi de carne 
Tot mai vagă tot mai slabă 
Este un început albastru
În acest peisaj terestru 
Şi altul răzbunător 
Ca un deget tăiat 
Vezi doar ce femeia se rostogoleşte 
Ca un fus 
Şi copiază delta ei. 
Pe delta apelor.

   Poem de Max Blecher.

1932 - 1963

   Am refuzat să cred că pot ţine acest blog fără să pun măcar o poezie scrisă de Sylvia Plath, ea fiind una din personalităţile care m-au marcat. Nonsensuri! 
   Iată, deci, una din frumoasele poeme ale artistei. Enjoy!
   Ah! Dar, pentru început aş dori să adaug şi o scurtă biografie.

   Sylvia Plath s-a născut pe 27 octombrie 1932 în Boston, Massachusetts şi a decedat pe 11 februarie 1963 la Londra. Sylvia Plath a fost o poetă americană contemporană.
   Părinţii ei erau cadre didactice la Boston University. Tatăl ei, Otto Plath profesor universitar, a murit când ea avea 8 ani. Mama sa, Aurelia, a trebuit să o crească singură, împreună cu fratele ei mai mic. Poeta i-a dedicat poemul Daddy.
   Talentul literar al Sylviei s-a făcut remarcat de timpuriu, prima poezie fiindu-i publicată la vârsta de opt ani.
   În vara anului 1953 se înscrie la o colaborare voluntară de patru săptămâni la revista de modă "Mademoiselle" din New York. La întoarcerea la mama sa, la Wellesley, Massachusetts, află că, în ciuda speranţelor care i se dădusră, i-a fost refuzat un curs de vară la Harvard, condus de celebrul scriitor Frank O'Connor.
   Disperată, tânăra de 21 de ani s-a dus la mormântul tatălui său şi a înghiţit 50 de tablete de somnifer, cu intenţia de a se sinucide, dar este găsită după trei zile în pivniţă şi este salvată de la moarte. Psihiatra Dr. Ruth Beuscher reuşeşte să o scoată pe Sylvia Plath din starea de depresie profundă, putând astfel să-şi continue studiile.
   A absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude şi a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright unde, între 1955-1957 a urmat studiile la Newnham College. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted Hughes, care era cu 2 ani mai mare decât ea, cu care s-a căsătorit în iunie 1956.
   La începutul anului 1963 când, sub pseudonimul Victoria Lucas, i-a apărut romanul autobiografic „The Bell Jar”, care nara despre un coleg al său care s-a sinucis, situaţia Sylviei era disperată. Mariajul îi esuaşe, ea şi copiii erau măcinaţi de boală şi, locuind într-un apartament neîncălzit, aveau de înfruntat cea mai cruntă iarnă a secolului. În zorii zilei de 11 februarie 1963, la Londra, s-a sinucis dând drumul la gazele de la maşina de gătit, în timp ce copiii săi dormeau în camera alăturată. Un critic afirma că sinuciderea ei a fost, pentru ea, un act pozitiv, un "refuz de a colabora" cu o lume pe care nu o putea accepta.
În anul 1981 a apărut volumul Collected Poems, iar în 1982, Sylvia Plath a primit, postum, Premiul Pulitzer pentru acest volum. 


(Source: agonia.ro)




Trimişii  
Cuvântul unui melc în palma unei frunze?
Nu-i de la mine. Nu. Să nu-l accepţi. 

Acid acetic într-o cutiuţă-nchisă?   
Să nu-l primeşti. Nu-i veritabil.

Un inel de aur cu soarele-n el? 
Minciuni. Deşertăciuni. Durere.

Chiciură pe-o frunză, imaculatul cazan 
Bolborosind şi troznind

De unul singur în piscul fiecăruia 
Dintre cei nouă Alpi negri.

Cutremurare-n oglinzi 
Marea-şi scufundă oglinda-i de cenuşă -

Iubire, iubire, tu anotimp al meu

29 august 2012

NOMINATIVACUZATIVGENITIVDATIVVOCATIV

   Da, normal.
   Cine a spus că limba germană nu este eine schöne Sprache?! Trebuie să fii dement complet să nu îţi placă această limbă!
   Înlăturând preaminunata ironie, I'd like to say că astăzi a fost literalmente un chin für mich! Cel puţin cincisprezece ore am stat astăzi să exersez la germană (it's, actually, a Hausaufgabe). 
          Dar nu asta este important.

   Ziua de ieri, însă... să zicem că a fost mai agreabilă (poate nu la fel de productivă, totuşi). Nu aş ştii să dau motive certe din cauza cărora am ajuns la concluzia că a fost agreabilă, dar fie.
   Bine, poate ar fi un motiv.
   Alte două tovarăşe, Diana & Ioana, încurajate în mare parte de mine şi, cu siguranţă, şi de alţii, au decis (finally!) să îşi întemeieze un blog! M-am bucurat enorm la auzul acestor veşti şi, ca să vezi, ziua de ieri a ajuns de la statutul de oribil la agreabil. Frumoasă întorsătură de situaţie!
   Aş dori să le urez spor la lucru în continuare, atât lor, cât şi Iuliei (după cum probabil cei care îmi citesc preaumilul blog îşi aduc aminte, în a treia postare am felicitat-o pe domnişoara Iulia pentru că are curajul să scrie). Spor, idei şi să puneţi suflet în ceea ce faceţi, fetelor!
   Vă sărut!

P.S.: Fete faine!


28 august 2012

Str. Lermontov, 26

   Claudiu Komartin este un poet român contemporan.
   Născut în Bucureşti în 1983. A publicat trei volume de poezie: Păpuşarul şi alte insomniiCircul domestic şi Un anotimp în Berceni
Blog: Un anotimp în Berceni



Str. Lermontov, 26

Pe drumul spre casa de pe deal,
șoferul Volgăi mi-a vorbit despre limba
dragostei
și despre limba răului.
Mi-a vorbit cu
tot
trupul
cu mușchii-ncordați
și cu venele îndârjite,
iar volanul din mâinile lui părea
un tufiș în flăcări.

-Am fost abandonați, a spus,
surâzător și pierdut
și m-am gândit că
portbagajul
e plin
cu nitroglicerină.
-Am fost abandonați, și nici luna
n-o să se mai arate
pentru multă vreme.

Avea ochii roșii, ieșiți din orbite.
Ochii unul halucinat.
Era în pragul divorțului.
Șerpuirea ilizibilă a șoselei
prin întunericul zdrențuit.
Și vorbele lui, rătăcind
sub o lumină rece,
fără stăpân.

Fugisem de ceva fără nume
și vroiam să uit
că undeva în sud
se rafina suferința - acolo
soția profesorului plângea
părinții lui Virgil plângeau
și nu prea mai era nimic de făcut
în legătură cu lumea.

La ultima curbă, pe strada Lermontov,
o hăinuță agățată
în crengile unui platan
legănându-se în bătaia vântului
și spaima aceea
că e un copil spânzurat - o viziune
pe care noaptea a
dat să
o șteargă
cu scrâșnet de os
cu fierul pe fier.

27 august 2012

I PLEDGE TO READ THE PRINTED WORD

Read the Printed Word!

Poem

   Astăzi am decis să postez un poem, un poem scris de, ei bine, mine.
Notă: Având o nouă pagină intitulată Poetica, voi pune de acum încolo toate poeziile scrise de mine pe acea pagină (asta nu înseamnă că nu vor apărea şi aici).


Aşteptăm înmărmuriţi în faţa uşii

Nu cred că e un joc. Nu cred că a fost vreodată. 
Tragic.

În această cameră ne vom găsi sfârşitul.
Cameră mică. Mai mică decât o cutie de chibrituri.
Transfiguraţi, ne apucăm fălcile.
Ne punem cricu'-n gură, numărăm dinţii.
Cine are mai mult de 20 de dinţi, să şi-i scoată!
M-am dat cu capul de pereţi.
Am început să simt mirosul şi gustul sângelui.

Aşteptăm înmărmuriţi în faţa uşii.
Uşa stă încă nedeschisă, zgâriată până la refuz,
cu un pregnant miros de la carnea ce atârnă pe clanţă.


Mi s-a spus că mi se va tăia chipul

pentru a fi lipit pe zid
cu gumă de mestecat, zero zahăr.
"E doar un joc."

Mi s-a spus că mă vor dezmembra

pentru a face un puzzle.
"E doar un joc."

Mi s-a spus că mi se va scoate tibia

pentru a face o cheie
să iasă din blestemata cameră.
"E doar un joc."


Mi s-a spus că îmi vor lua coastele
pentru a face o colivie pentru păsărele.
"E doar un joc."

Nu cred că e un joc. Nu cred că a fost vreodată. 
Tragic.

25 august 2012

Trimite-mă unde mi-este locul...

   Unde este, de fapt, locul fiecăruia? De ce aparţine el?
   Prea melodramatic.

   Umila mea părere este că Sibiu este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai superbe oraşe din România. De fapt, aş putea spune că toată România este superbă - avem atât de multe lucruri: Deltă, mare, păduri, câmpii... da' ce s-o mai lungim?! Nu avem oameni competenţi să se gândească şi la binele poporului, ci doar la binele lor. De aia ajung ei să se umple de bani peste noapte. De aia pe urmă ajung ei în închisoare, dar înainte de asta încearcă să se sinucidă. De aia. Că-s ei şmecheri. Ce să zic... democraţia s-a cam rărit!
Revenind la subiectul pe care îl abordam, aş dori să împărtăşesc cu toţi bloggerii di pisti tăt ce oraş mirific avem noi, în Ardeal.
   Sîghiiul datează din 20 decemvrie 1191. Este, de asemenea, cel mai mare municipiu al judeţului Sibiu, România. Sibiu este un important centru cultural și economic din sudul Transilvaniei, cu o populație de aproximativ 155.000 locuitori (această ultimă parte este luată de pe net... ).

   Sibiu este situat în partea de sud a Transilvaniei (după cum scrie mai sus), pe râul Cibin, foarte aproape de centrul României şi de munţii Făgăraşului, Cibinului şi Lotrului.
Sibiu este cel mai reprezentativ oraş al Transilvaniei, fiind sărbătorit pentru valoarea culturală incontestabilă ca şi Capitală Europeană Culturală în anul 2007, împreună cu oraşul Luxembourg. Sibiu este deseori numit şi Hermannstadt, datorită civilizaţiei germane a regiunii (a fost întemeiat pe fosta aşezare romană Celonia). 
   Astăzi Sibiul este unul dintre cele mai dezvoltate oraşe ale României.
Centrul oraşului este cu adevărat impresionant. Piaţa Mare este piața cea mai mare din orașul vechi, are o vechime de peste 500 de ani, este centrul Sibiului și a fost martoră activităților economice ale negustorilor din Sibiu. În ea se organizau adunări cetățenești, târguri și chiar și execuții. 
   Clădiri impozante străjuiesc Piaţa Mare, precum Palatul Brukenthal (denumit după consilierul Mariei Theresa, Samuel von Brukental; este un monument arhitectonic impresionant ce serveşte ca muzeu de artă şi care conţine, printre altele, opere germane, franceze şi cărţi rare), Casa Albastră, Turnul Sfatului, Biserica parohială romano-catolică şi, nu în ultimul rând, Primăria
   Prin străzi înguste se poate ajunge în Piaţa Mică şi Piaţa Huet, care este dominată de Biserica Evanghelică. Turnurile de apărare, zidurile cetăţii şi monumentele istorice sunt de asemenea impresionante.
   Printre atracţiile turistice ale oraşului se numără Palatul Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal Astra (situat în Dumbrava Sibiului, cuprinde o colecţie impresionantă de obiecte tradiţionale, case ţăraneşti, mori de vânt, bisericuţe, toate acestea specifice Transilvaniei) şi Museul locomotivelor cu aburi (inaugurat în 1994 conţine, 35 de locomotive cu aburi, 2 macarale cu aburi şi 2 pluguri).

   Ei, cam atât cu descrierea. Ar fi cazul să pun şi poze.






That's all, folks!