Aaaand... it's gone

   Sunt trează de foarte mult timp, dar eu trăiesc o continuă înlănţuire de imagini, de fenomene psihice şi de idei care apar în conştiinţa omului doar în timpul somnului; trăiesc o pură iluzie! Zbor, mănânc fără să mă îngraş, trăiesc fără să respir, spun lucruri superbe fără să gândesc. Câteva exemple. 

   Cu părul despletit, nearanjat şi ciufulit din cauză pernei, cu cana de ciocolată caldă în mâna dreaptă, ciocolată preparată cu multă dragoste şi migală de mami, cu laptopul (din nou) în braţe şi cu gândul impertinent ce-şi permite să-mi zboare semeţ (parcă făcându-mi în ciudă) stau. Mă gândesc... ba la o persoană, ba la o carte dragă, ba la piesa pe care am văzut-o ieri, la teatru.

   Prima zi de şcoală a fost surprinzător de amuzantă şi destul de interesantă. Se pare că această vară şi-a pus amprenta pe unii dintre colegii mei destul de adânc (e de bine). Nu mă aşteptam la un început mai bun.

   Trec acum, pe cât de subit, pe atât de subtil, la un alt subiect.
   Procesare...
   Ei bine, nu am un subiect. Dacă ar fi să scriu despre ceva... Nu! Mai bine nu... Poate scriu un poem mai încolo.



   Totuşi, îmi permit să pun aici un poem grozav, un poem de Mircea Ivănescu:

Iubire nedesluşită 

să te îndrăgosteşti, atunci, în cele din urmă, de zăpadă, 

adică să ştii bine că e o iubire, în care se va sfârşi 

peste câteva săptămâni prezenţa ei, şi aproape un an 

după aceea are să trebuiască s-aştepţi, de-a lungul zilelor calde, 

sau prin nopţile reci, sau prin ceaţa, dar fără ca ea 

niciodată să-ţi apară înainte, sub paşi, pe mâini, sau 

pe faţă, în toate zilele acestea. (ca în adolescenţă, 

când citiseşi o dată că cea mai bună cale de a suporta 

indiferenţa ei este să ţi-o închipui plecată. doar că acuma 

nu ţi-o închipui absentă - ştii că nimic - ca-ntr-o moarte - 

nu ţi-o mai poate aduce acuma, aici, e ca o moarte). 

şi fără să te gândeşti la asta, ştiind 

că s-ar putea ca până la iarna viitoare tu să n-o mai iubeşti, 

zăpada - şi atunci? trebuie s-o iubeşti în zilele astea mărunte, 

umede, şi murdare, în care ceaţa - se spune asta - mănâncă zăpada, 

şi zăpada e ca o femeie bolnavă - şi tu o iubeşti - 

şi să ştii - fără să te mai gândeşti - c-are să se termine -