Roboţii nu repară oameni.
Doar rănile încă îmi rânjesc.
Spuneai că pot dormi pe braţul tău
ca un cadavru purtat de apă.
Înghesuie-ntr-un cotlon îndepărtat
al sufletului tău consubstanţial cu al meu
sfiala.
Din ochi îţi curge sânge otrăvit.
O, inimă schingiuită,
datorită ei ajung o entitate inferioară...
Transformă-mă, dragă, într-o fiinţă superioară.
Ia-mă la tine;
porunceşte-mi laconic: vino,
şi eu să vin.
Amăgeşte-mă cu struguri,
ademeneşte-mă-n ascunzătoare,
şi eu să vin.
Întotdeauna e aşa.
Poem scris de moi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu